În cazul în care nu avem o problemă de sănătate ce ne impune renunțarea la consumul de carne, a deveni vegetarian reprezintă o decizie personală importantă.

Acum multă vreme, am cunoscut un copil care nu consuma carne. Fetița nu avea atunci mai mult de 11 ani. Spunea că nu poate mânca animalele pe care le iubește atât de mult. „De ce să mânănc găina care îmi dă ouă?” întreba ea. „Și de ce să mănânc vaca care îmi dă lapte?”  Oricât de pueril sună, convingerile acestui copil, ce anulează efectiv orânduiala lumii, te pot pune gânduri, mai ales dacă te consideri tu însuți un iubitor de animale. Involuntar, începi să reevaluezi gradul propriei ipocrizii, iar decizia rezultată în urma acestei analize nu trebuie să fie în detrimentul a ceea ce consideri că este sănătos pentru tine.

În articolul „A fi sau a nu fi” am stabilit că Dumnezeu ne-a oferit niște criterii de selecție a hranei pe care, dacă le respectăm, vor fi în folosul nostru, dar și faptul că nu trebuie să criticăm pe nimeni pentru ceea ce mănâncă. Vom evalua însă acum regimul de viață vegetarian și motivațiile obiective din spatele acestuia.

Primele registre ale vegetarianismului ca și concept și practică sunt din India și Grecia antică în secolul al VI-lea î.e.n.. În ambele cazuri, dieta a fost corelată cu ideea non-violenței față de animale și a fost promovată de grupuri religioase și filozofi.

Urmând creștinarea Imperiului Roman, vegetarianismul a dispărut practic din Europa. Câțiva călugări din Europa Medievală au interzis consumarea cărnii din motive ascetice, dar niciunul dintre ei nu excludeau peștele. Vegetarianismul a reapărut în Europa în timpul epocii Renașterii, devenind o practică populară prin secolele al XIX-lea și al XX-lea.

Diferite motive etice au fost sugerate pentru alegerea vegetarianismului. A fost argumentat, spre expemplu, că producția, măcelărirea și consumarea cărnii unui animal nu este etic. Argumentele includ apărarea drepturilor animalelor, dezgustul față de pricinuirea durerii unei vietăți care simte,  sau faptul că uciderea animalelor este o moștenire greșită. De asemenea, s-a argumentat că, deși producția și consumarea cărnii poate fi acceptabilă ca și concept, modul în care animalele sunt tratate în industria comercială nu este etică.

Hinduismul și jainismul învață stilul vegetarian ca și comportament moral, în timp ce creștinismul și islamul nu o fac. Buddhismul nu interzice carnea în general, dar buddhismul Mahayana încurajează vegetarianismul ca fiind benefic pentru dezvoltarea compasiunii. Postul creștinesc, o formă de vegetarianism, ar fi poate altfel privit dacă teologia ar veni cu argumente mai pertinente care să nu transforme postirea într-o obligație. Postul, ca și dieta vegetariană trebuie să fie o alegere personală.

Să presupunem că nu ne interesează dezvoltarea compasiunii, îmbunătățirea propriului comportament moral, puțin ne pasă cum sunt crescute animalele pe care le mâncăm. De ce am fi atunci vegetarieni?

În primul rând, nu am fi. Dacă sănătatea personală ne preocupă însă, nu suntem foarte siguri dacă parizerul conține sau nu și oase măcinate, și avem ceva cunoștințe despre chimicalele cu care sunt crescute animalele, atunci cu siguranță ne-am gândi de două ori înainte să trecem pe la secțiunea carne&mezeluri. Și asta mai ales după ce am și constatat în repetate rânduri faptul că pulpele de pui cumpărate din supermarket au un miros îngrozitor atunci când le gătim, ca să nu mai vorbim de alte tipuri de carne. Bun, atunci mâncăm carne doar ocazional, când bunica mai taie la țară câte o găină. Adică, cum să nu mai consumăm carne deloc? Doctorii spun că nu este bine. Oare chiar așa este?

Vegetarianismul este considerat a fi o dietă sănătoasă și viabilă. „Asociația Dietetică Americană și Dieticienii Canadei” a găsit un regim vegetarian planificat corespunzător pentru a satisface nevoile nutriționale pentru toate stagiile vieții, iar studiile pe scară largă arată că vegetarianismul descrește semnificativ riscul de cancer, atac de cord sau alte boli fatale. Nutrienții, proteinele și amino acizii necesari pentru susținerea corpului se pot găsi în legumele frunzoase, cereale, nuci sau lapte de soia. Aceste diete ajută la menținerea greutății corpului sub control și reduce astfel riscul bolilor de inimă sau osteoporoza.

Consumul de proteine la dietele vegetariene este doar cu puțin mai scăzut decât în cel care include carnea, dar poate îndeplini cerințele zilnice pentru orice persoană, chiar și atleți.

Ce-i drept, fierul hem, care provine din carne, se absoarbe mai ușor decât cel nehem și acest adevăr îi face pe mulți să obiecteze și să aibă rețineri în ceea ce privește vegetarianismul adevărat.

Epidemiologii ne spun, însă, că majoritatea vegetarienilor din țările civilizate nu suferă de lipsă de fier. Unul dintre motive este că vitamine C, prezentă din abundență în dieta vegetarienilor crește absorbția fierului nehem.

Natura însăși oferă o cantitate suficientă de fier sub formă de feritină, care este forma de depozit a fierului în plante. Ea este „concentratul de fier” al naturii.

Mai mult decât atât, depozitele mari de fier din organism predispun la diabet de tip 2 și hepatită B și C. Vegetarienii nu sunt expuși riscului de a acumula cantități prea mari de fier. Alimentația le oferă suficient, însă fără primejdia unui aport excesiv. Femeile vegetariene prezintă o sideremie mai redusă cu aproximativ 10%. Dar această scădere nu este patologică și nu înseamnă un deficit de fier care să fie corectat. Prin natura lor, chiar și femeile omnivore au o sideremie mai scăzută care este foarte bine tolerată.

Și pentru că nu vreau să vă mai plictisesc cu atâtea informații, dar, ținând cont de acestea (și de altele ce pot fi găsite pe internet) vreau să merg mai departe punându-vă o întrebare la care vă rog să vă gândiți foarte bine: De ce mâncăm carne, și în cantități foarte mari chiar, când avem la dispoziție o alternativă mai bună ce nu ne va periclita sănătatea?

Într-o fermă de cai, spre exemplu, cantitățile de furaje ale animalelor sunt stabilite în funcție de tipul de efort al fiecărui cal în parte. Iapa gestantă va mânca un anumit tip de furaj, într-o anume cantitate, spre deosebire de calul de tracțiune. Iar calul care stă pe loc o perioadă îndelungată va fi, cu siguranță, hrănit diferit de cel care muncește zilnic. Asta este valabil, de fapt, pentru toate tipurile de ferme și crescătorii de animale.

De ce ar fi altfel pentru oameni? De ce decidem să mâncăm trei feluri mari de mâncare la prânz și cină când toată ziua nu facem decât să stăm la birou?  Marea majoritatea oamenilor de la oraș care nu cară pietre de moară și nu stau zilnic în sala de fitness, cu siguranță nu trebuie să se hrănească precum cavalerii medievali care mergeau pe vremuri în războaie.

Pentru munca de birou avem de fapt nevoie de creier, iar acesta nu se hrănește decât cu glucoză.

Regimul nostru ar trebuie să fie flexibil și direct proporționat cu nivelul efortului fizic depus, și care să nu ducă spre „poticnire”, cum scrie în Biblie.

Ca să nu mai amintesc faptul că poluarea, chimicalele din alimente și medicamente, ar trebui să descurajeze un stil alimentar haotic ce era poate benefic pentru om, în urmă cu, să zicem, două secole. 

Am participat odată la un curs, timp de o săptămână, iar în tarif erau incluse și trei mese pe zi. Exceptând micul dejun tip bufet suedez, prânzul și cina curprindeau câte două porții de mâncare și desert. Ghiciți ce? Cele două tipuri de porții de mâncare conțineau întotdeauna carne. Numai într-o singură zi, s-a întâmplat să primim legume la grătar în loc de carne, iar în alta am spus că renunț la friptură și că doresc să mi se servească doar piureul de cartofi.

Pentru prima dată în viața mea m-am simțit ca un animal care este hrănit pentru a fi săturat. Nu era vina nimănui. Este vina obiceiului, a concepției conform căreia dacă nu mâncăm carne (bogată în calorii), ne va fi în continuare foame.

Ideea de bază este următoarea: Ne putem antrena corpul să mănânce orice și oricât, indiferent dacă este sau nu bun pentru organismul nostru. Decizia ne aparține.

Am primit de la mulți replica „Oricum toți murim mai devreme sau mai târziu, măcar să trăim fericiți”, dar vă reamintesc ceea ce am mai spus în articolul „A fi sau a nu fi”: avem o responsabilitate față de trupurile și viețile noastre. Ne-am născut să trăim, nu să ne sinucidem. Iar acest ultim fapt este o realitate cruntă, o altă dovadă că forța distructivă a Universului lucrează asupra psihicului nostru. (Vezi Fiii lui Dumnezeu și „pâinea noastră cea de toate zilele”).

Anunțuri

Un gând despre “Vegetarianismul: fiță sau necesitate?

  1. Ce suntem pana la urma urmei? Suntem doar un tub digestiv… care tresalta cand e plin cu nu stiu ce delicii? Sanatatea conteaza mai mult decat clipa de placere a savurarii unei mancari nesanatoase. Aleg o clipa in locul unor ani sau zeci de ani de chin? Putem gasi bucurie in a bea un pahar de lapte de soia, facut in casa. A unui shake din legume sau din fructe. Sigur poate o aluna cruda nu are acelasi gust cu cea prajita, dar ne putem acomoda cu o dieta sanatoasa (va spun din experienta) si putem trai aceiasi placere, daca nu chiar mai mare cand mancam ceva ce stim nu numai ca nu ne face rau ba chiar ne face bine.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s