Viața lui Iisus Hristos, conform informațiilor care ne-au parvenit, poate fi considerată o înlănțuire de evenimente din viețile predecesorilor săi: fiul unui dulgher și al unei fecioare, precum Krișna; născut pe 25 decembrie, ca Mithra (citiți Nașterea Domnului pentru o mai bună lămurire asupra acestui aspect); vestit de o stea la răsărit, la fel ca Horus; mergând pe apă și hrănind cinci mii de oameni dintr-un coș mic cu mâncare, aidoma lui Buddha; autor al unor vindecări miraculoase, ca Pitagora; readucând morții la viață, precum Elisei; executat pe un lemn, la fel ca Adonis; înălțându-se la cer ca Hercule, Enoh și Ilie.

Dacă ar fi să ducem totul până la extrem, decodificând nașterea lui Iisus conform doctrinei secrete, putem spune că în Maria recunoaștem prezența zeiței Isis; atunci când Soarele răsare în constelația Peștilor, semnul zodiacal al lui Iisus, la polul opus al bolții cerești se află Fecioara. În Iosif, patriarhul cu toiagul cocârjat, îl identificăm pe Osiris, toiagul simbolizând cel de-al treilea ochi. Grota în care este frecvent reprezentată nașterea lui Iisus este de fapt craniul în care urmează să se petreacă noul miracol al conștiinței. Pruncul din iesle are trupul vegetal al lui Krișna. Boul și asinul reprezintă cele două epoci care au precedat Era Peștilor-cea a Taurului și cea a Berbecului. Steaua care îi îndrumă pe magi este spiritul lui Zarathustra („steaua de aur”). Unul dintre magi este Pitagora reîncarnat, cei trei fiind inițiați de profetul Daniel. De asemenea, îngerul care vestește păstorilor nașterea lui Iisus este spiritul lui Buddha.

Cu greu găsim în evanghelii fie și o singură faptă sau pildă a lui Iisus care să nu fi fost prefigurată de altele într-un anume fel. Cei predispuși la o gândire negativă au folosit toate acestea ca fundamente ale mitului lui Hristos, care spune că existența lui Iisus ține de domeniul fanteziei. Astfel se demonstrează faptul că romanii, care îl venerau pe Mithra, L-ar fi inventat pe Iisus din motive socio-politice și de aceea nașterea zeului de pe 25 decembrie a fost atribuită lui Hristos.

De fapt, aceste similitudini constituie o mișcare de convergență universală, în contextul căreia Universul în ansamblul său se străduia să dea naștere noului zeu Soare.

 Haideți să vedem lucrurile dintr-un punct de vedere mai simplu.

Cele două evanghelii care descriu copilăria lui Iisus, cele după Luca și Matei, prezintă versiuni diferite ale acesteia, începând cu genealogia Lui, cu momentul și locul nașterii și sfârșind cu vizita păstorilor în Evanghelia după Luca și a magilor în cea după Matei. Deși în cadrul serviciului religios este trecută cu vederea, teologii din mediile academice recunosc că, dat fiind deosebirea dintre ele, una dintre acestea trebuie să fie falsă, măcar în privința aspectelor asupra cărora nu coincid.

În cadrul tradiției secrete, acest lucru nu constituie nicidecum o problemă, fiindcă cele două evanghelii se referă la doi copii pe nume Iisus, între care exista o înrudire misterioasă. Nu erau gemeni, deși semănau aproape până la identitate.

În textul gnostic Pistis Sophia, contemporan cu cărțile canonice din Noul Testament și pe care unii specialiști îl consideră tot atât de autentic, există o relatare ciudată privindu-i pe acești doi copii.  Maria vede la un moment dat un băiat care arată exact ca fiul ei și, firește, crede că este el. Dar copilul o uimește atunci când îi cere să-l vadă pe fiul său, pe Iisus. Temându-se că are în față un soi de demon, Maria leagă copilul de pat și pleacă pe câmp, căutându-i pe Iosif și pe Iisus, pe care îi găsește punând araci pentru vie. Când se întorc toți trei acasă, băieții se privesc unul pe celălalt, uimiți, apoi se îmbrățișează.

Tradiția secretă care urmărește procesul subtil, dar complex, prin care au fost îmbinate trupul omenesc și conștiința umană are un fir paralel ce descrie procesul de asemenea extrem de complex al întrupării Cuvântului. În cadrul său, a fost necesar ca unul dintre cei doi copii Iisus, cel ce purta în sine spiritul lui Krișna, să-și sacrifice în mod misterios identitatea individuală, pentru binele celuilalt. Economia spirituală a Universului impunea această jertfă, pentru ca băiatul care supraviețuia să fie gata mai târziu, la botez, să primească spiritul hristic. Așa cum ni se spune în Pistis Sophia, „voi ați devenit una și aceeași ființă”.

Această tradiție a celor doi prunci Iisus a fost păstrată în cadrul societăților secrete și este reprezentată pe portalul nordic al catedralei din Chartres, pe mozaicul din absida bisericii San Miniato de lângă Florența și în picturile multor inițiați, printre care Bordone, Rafael, Leonardo da Vinci și Veronese.

În versiunea londoneză a picturii Madona între stânci (dreapta), altcineva decât Leonardo da Vinci a adăugat ulterior crucea elongată care, în arta creștină, este semnul distinctiv al lui Ioan Botezătorul.

Cine a citit sau va citi Demonul „Colectiv”, va parcurge toate etapele care arată, logic, cine este Hristos în raport cu zeii și va înțelege mult mai ușor acest articol.

Întrebarea unui autor de blog în încheierea articolului său pueril legat de mitul lui Iisus și rivalii Săi:

Au mai fost probabil şi alţi rivali, mult diferiţi sau poate împărţind aceleaşi caracteristici ale mitului eroului. Dar totuşi de ce tocmai acest profet a reuşit acolo unde ceilalţi au eşuat? Care este secretul succesului lui Isus?

Răspunsul:

Iisus Hristos a creat viața interioară și a dăruit omenirii un nou tip de iubire, o iubire milostivă, bazată pe darul empatiei. O persoană putea transcende astfel limitele existenței sale izolate pentru a lua parte la ceea ce se întâmpla în sinele interior al alteia. Înainte de Hristos, iubirea era de tip tribal sau familial. Acum, individul se putea ridica deasupra legăturilor de sânge, alegând liber pe cine să iubească. La acest lucru s-a referit Iisus atunci când, în Evanghelia după Marcu 3:32, a lăsat impresia că neagă importanța mamei pentru El și când, în Evanghelia după Matei 10:37-8, spunea: „Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.”

În fapt, am putea chiar să reconstruim evanghelia numai din sursele non-creştine timpurii: Iisus a fost numit Hristosul (Iosefus), a făcut “minuni”, a condus Israelul în noi învăţături, a fost omorât înaintea Paştelui pentru ei (Talmudul babilonian) în Iudeea (Tacitus), însă a pretins a fi Dumnezeu şi că se va întoarce (Eliazar), lucru în care au crezut cei care L-au urmat – închinându-se Lui ca Dumnezeu (Plinius cel Tânăr).

În concluzie, noi credem că există dovezi zdrobitoare ale existenţei lui Iisus Hristos, atât din istoria laică cât şi din cea biblică. Poate că cea mai mare dovadă că Iisus a existat este faptul că mii de creştini din primul secol, inclusiv cei 12 apostoli, au fost dispuşi să îşi dea vieţile lor ca martiri ai lui Iisus Hristos. Oamenii sunt dispuşi să moară pentru ceea ce ei cred că este adevărat, însă nimeni nu este dispus să moară pentru ceva ce ştie că ar fi o minciună.

http://www.gotquestions.org/Romana/existat-Iisus.html 

Prin urmare, a-L nega pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, identificându-L cu entități păgâne, anulându-L ca om a cărui existență este dovedită istoric sau reducându-L la stadiul de simbol, ar fi ca și cum m-aș nega pe mine.

Iar a-i nega pe zei, indiferent care, ar fi ca și cum aș nega lumea în care exist. Din nou fac trimitere la Demonul „Colectiv” (fiind un articol de amploare, oferă toate explicațiile necesare pe această temă).

Creștinismul își poate avea originile în practici antice păgâne care nu au nicio legătură cu Hristos, dar care sunt făcute în numele Lui, Împăratul Constantin cel Mare ar fi putut să declare ca oficială această religie din motive politice, însă Iisus este situat deasupra acestei „bucătării”, deasupra acestor tertipuri care au contribuit de-alungul secolelor la manipulări în masă.

A avea credință sinceră în El este poate cea mai mare realizare spirituală a omului. Iar cei care Îl caută, Îl vor găsi întotdeauna prin iubire. Să lăsăm deoparte filosofiile și pretențiile savante și să fim buni, să fim și noi oameni, oameni bogați, pentru că a crede în Iisus ca om și ca Fiu al lui Dumnezeu, este un lux neprețuit și o dovadă de curaj pentru care am fost și vom fi întotdeauna invidiați de către cei lași și cei care disprețuiesc misticismul, considerând știința puterea supremă a lumii.

Anunțuri