23-sons-of-god

Cine sunt „fiii lui Dumnezeu”?

Aflăm pentru prima dată de fiii lui Dumnezeu în capitolul 6 al Genezei.

În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.

(Geneza 6:4)

 

Fără a intra în detalii de genetică, versetul de mai sus explică limpede că acești „uriași” erau produșii mutanți în urma legăturilor de natură sexuală dintre fiii lui Dumnezeu și fiicele oamenilor.

Dar cine erau acești fii?

Există 3 opțiuni dezbătute:

  1. Nobili „religioși”

Dacă ar fi să luăm această opțiune în considerare, atunci ne-am întreba de ce această uniune ar produce mutanți. Atât nobilii cât și fiicele oamenilor aparțin aceleași specii. Mai mult decât atât, nicăieri în Scripturi nu este menționat faptul că fiii lui Dumnezeu erau cumva nobili. Și de ce s-ar supăra Dumnezeu atât de mult din pricina acestor căsătorii, încât să distrugă lumea prin potop?

  1. Fiii dumnezeiți ai lui Seth care s-au căsătorit cu femeile rele ale omului. (ale lui Cain)

Este o teorie populară, deși există câteva probleme. În acel timp, singurii oameni drepți erau Noe și fiii săi. Apoi, cum ar fi putut fiii lui Seth să fie „dumnezeiți” și să se căsătorească cu femeile „malefice” ale omului în același timp? Iar dacă tot necazul ar fi fost doar acest „mixaj”, atunci războiul ar fi fost numai între fiii lui Seth și fiicele oamenilor. De ce ar sacrifica Dumnezeu lumea numai pentru câteva căsătorii nepotrivite? Și din nou întrebarea: de ce ar rezulta mutanți din aceste uniuni între oameni normali?

  1. Îngeri

Fiii lui Dumnezeu sunt menționați de mai multe ori de-alungul Vechiului Testament, la noi fiind traduși prin cuvântul „îngeri”.

Dar într-o zi îngerii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea Domnului şi Satan a venit şi el printre ei.

(Iov 1:6)

Foarte interesant că în versiunea standardizată din engleză, este păstrată aceeași expresie: fiii lui Dumnezeu, „sons of God”.

Now there was a day when the SONS OF GOD came to present themselves before the Lord, and Satan[b] also came among them.

Adam a mai fost numit fiu al Dumnezeu, pentru că originea sa era de la Dumnezeu. Dar urmașii săi se numeau fiii lui Adam.

Credincioșii sunt numiți fiii lui Dumnezeu, dar numai într-un sens spiritual, pentru că ei s-au născut din nou, din Dumnezeu, după Înviere.

De fapt, în toată Biblia, doar îngerii, Messia, Adam și credincioșii sunt numiți fiii lui Dumnezeu.

Philon din Alexandria (n. 15/10 î.Hr. – d. c. 54 d.Hr), în tratatul său „De Gigantibus”, îi numește pe fiii lui Dumnezeu „îngerii lui Dumnezeu”, iar Josephus (37 – c. 100) îi menționează ca „îngeri căzuți”.

Dar cum rămâne atunci cu spusele lui Hristos?

Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.

(Matei 22:30)

Aici este însă vorba de perioada de după venirea lui Messia. Îngerii din ceruri menționați nu au legătură cu îngerii care au căzut pe pământ. Iar acești îngeri căzuți, răzvrătiți fiind împotriva Tatălui, au părăsit Raiul și toate regulile din Ceruri. Ajunși pe Pământ, ei erau, așadar, „liberi” să se însoare. Unii pot să contrazică conceptul acesta, spunând că draci sau nu, tot nu puteau să procreeze. OARE?

Un om poate să fie drept în fața lui Dumnezeu? O făptură omenească este ea curată înaintea Celui ce a zidit-o? Dacă El nu se încrede în slujitorii Săi și dacă găsește vină chiar îngerilor Săi (…)

(Iov 4:17-18)

            Existența îngerilor pe pământ este confirmată și de către regele Nabucodonosor în Daniel 3:25:

Şi începând din nou a grăi, a zis: „Iată, eu văd patru bărbaţi dezlegaţi, umblând prin mijlocul cuptorului, nevătămaţi, iar chipul celui de al patrulea, ca faţa unuia dintre fiii zeilor”.

Și noi ce înțelegem? Că Nabucodonosor (după Potop) știa cum arată un fiu al zeilor.

După cum am mai spus, rezultatul împerecherilor dintre fiii lui Dumnezeu (îngerii căzuți) și fiicele oamenilor au fost Nefilimii, uriași, mutanți, a căror rase (Rephaim, Anakim, Emim, Zuzim, Zamzummims, Zophim) sunt menționate și în Vechiul Testament.

Termenul evreiesc nephal  înseamnă „a cădea”. Cuvântul Nephilim apare în Geneza 6:4, în traducerea noastră fiind înlocuit cu „uriași”.

Este foarte ciudat, însă, că uriașii continuă să apară în Biblie, chiar și după Potopul din timpul lui Noe. Nu a fost scopul lui Dumnezeu să distrugă această specie mutantă? Se pare, totuși, că fiii lui Dumnezeu au „intrat” la fiicele oamenilor atât înainte cât și după Potop.

            The Nephilim[b] were on the earth in those days, and also afterward, when the sons of God came in to the daughters of man and they bore children to them.

Geneza 6:4. Același verset pe care l-am citat la începutul articolului, folosind acum versiunea standard din limba engleză, care, în traducere liberă sună astfel: „Nephilimii erau pe pământ în acele zile, ȘI CHIAR ȘI DUPĂ ACEEA, când fiii lui Dumnezeu au venit la fiicele oamenilor, iar ele le-au purtat copii în pântece.”

 Acolo am văzut noi şi uriaşi, pe fiii lui Enac, din neamul uriaşilor; şi nouă ni se părea că suntem faţă de ei ca nişte lăcuste şi tot aşa le păream şi noi lor.

(Numerii 13:34)

Căci numai Og, regele Vasanului, mai rămăsese din Refaimi. Iată patul lui, pat de fier, şi astăzi este în Rabat-Amon: lung de nouă coţi şi lat de patru coţi, coţi bărbăteşti.

(Deuteronomul 3:11)

Regele Og era, așadar, un mutant din rasa Refaimilor, care, ținând cont de dimensiunile patului său, avea 4.32 m înălțime, un cot însemnând 0.48 m.

Și să nu uităm de uriașul Goliath pe care îl înfrânge David.

Mulți dintre noi știm de dovezile fizice ale existenței uriașilor pe pământ, dar nu voi încărca articolul și mai mult.

Bun. Acum ne întrebăm care e faza? Care a fost rolul acestor mutanți? Ce au lăsat ei în urmă? Și cu ce ne afectează pe noi astăzi?

În primul rând, scopul inițial al forței distrugătoare (Satan/Saturn-Zeul timpului care aduce moartea a tot ce este viu) aflată în opoziție cu cea creatoare, a urmărit alterarea ADN-ului uman (și nu numai!, veți vedea).

De ce?

Pentru a polua linia din care avea să se nască Messia. Făcând astfel, venirea Mântuitorului ar fi fost împiedicată, iar îngerii răzvrătiți ai lui Satan nu ar fi fost supuși judecatei celei mari.

  Iar pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanţuri veşnice, spre judecata zilei celei mari.

(Iuda 1:6)

Scopul satanic este așadar simplu de înțeles: amestecul semințelor, al adevărului cu tradiția, al binelui cu răului (Pomul Binelui și al Răului).

Cu alte cuvinte, distrugerea creației. Alterarea ADN-ului uman nu a fost însă suficientă.

În CARTEA LUI ENOH (da, ne bazăm și pe scrierile apocrife, întrucât nu suntem habotnici), este menționat faptul că 200 de îngeri căzuți au corupt cu sămânța lor nu numai oamenii, ci și animalele. (Tot în încercarea de a distruge Creația).

Oare grecii chiar au avut suficientă imaginație încât să inventeze creaturile fantastice, așa-zise mitologice, precum centaurii, oamenii pe jumătate cai? Oare legendele sunt simple fabulații născocite pentru a adormi copiii?

Acest articol conține un amestec de răspunsuri, unele teologice, altele mai puțin teologice, dar plauzibile. Nimeni nu poate ști cu siguranță ce a fost atunci, dar putem doar să deducem din izvoarele istorice.

Totuși, în următoarea parte a articolului, voi prezenta doar câteva prezumții privind modul în care fiii lui Dumnezeu ne „afectează” în ziua de astăzi.

Biblia spune că la „sfârșitul timpului”, înainte de revenirea lui Messia, lumea va fi ca și în vremea lui Noe. Asta înseamnă că vor fi din nou uriași pe pământ? Sau că fiii lui Dumnezeu vor apărea sub forma extratereștrilor? Nimeni nu știe. Poate extratereștii chiar sunt îngerii căzuți, care, din pricina pierderii aripilor, și-au construit OZN-uri pentru a călători, cu ajutorul inteligenței lor superioare. Nu știm. Dar ceea ce eu cred este că ei există.

Dovezi ale existenței unor „magicieni zburători” apar sub forma pictogramelor în orice cultură și în orice perioadă istorică.

În filmul JUPITER ASCENDING (2015), este menționat un fapt interesant și anume: pământenii nu au habar de faptul că Terra și alte planete identice cu aceasta au fost create de dinastii extraterestre cu scopul de a le „recolta” periodic, organismele umane fiind folosite pentru obținerea unui ser al tinereții.

Sună sinistru, dar planeta Terra chiar arată ca o  fermă de oameni. Nu vă întrebați de ce suntem înconjurați de atâta mâncare? Da, scopul este profitul. Fiecare producător vrea să câștige cât mai mult. Totul se rezumă la câștig, asta cel puțin pentru ființele umane.

Dacă am fi să privim pământul și specia noastră de deasupra, ca niște zei, ce am vedea? O populație plină de slăbiciuni, o mulțime de oameni veșnic lacomi, cu toate că au suficientă mâncare, atât naturală cât și „sintetică”. O masă de „sclavi” ai poftelor.

Un experiment condus de Brian Wansink, profesor de marketing la Cornell, a dovedit că oamenii mănâncă mai mult sau mai puțin în funcție de cât li se oferă. A folosit un bol de supă fără fund care se tot alimenta printr-un tub secret pe măsură ce omul consuma conținutul (care, surpriză!, nu se mai termina).

S-a constat în același timp, că omul mănâncă foarte mult nu neapărat de foame, ci din dorința de a epata. Porțiile mari de mâncare sunt markeri subtili ai statutului social. Are perfect sens. Gospodinele harnice se laudă fiecare cu preparatele lor culinare și au grijă să umple mesele de sărbători cu cele mai apetisante feluri ce-ți lasă efectiv gura apă, numai pentru a-i impresiona pe invitați. Așa cum am zis în capitolul „A fi sau a nu fi”, există chiar superstiția conform căreia o masă îmbelșugată de Crăciun (și mai ales de Anul Nou) este de bun augur și semn că anul următor va fi unul la fel de îmbelșugat (ca și masa).

Așadar, vorbim despre lăcomie. Lăcomie ce duce spre un exces de hrănire. Rezultatele? Creșterea în greutate, apariția bolilor și implicit a deceselor premature, dar și a atrofierii minții. Uite una nouă.

Se vorbește de faptul că Noua Ordine Mondială urmărește reducerea populației printr-o alimentație bazată pe chimicale (nu mai este cazul să intru în amănunte, subiectul este deja fumat). Bun. Vor să scape de noi. Dar o populație mică ar însemna scăderea profitului. „Respectivii” din vârful piramidei nu ar mai avea consumatori de pe urma cărora să se îmbogățească. Nu. Părerea mea este că rezultatele experimentelor ce se fac pe noi trebuie să fie imediate. Micșorarea numerică a populației nu este decât unul din efectele încercărilor permanente ale lui Saturn (Satan), de a ne distruge atât psihic, cât și fizic.

Au nevoie de o populație cu creierul spălat la propriu. Au nevoie de toți acești tineri care iubesc fast-food-ul, sex-ul, alcoolul, țigările, nopțile albe în cluburi și orele dedicate jocurilor computerizate. Nu vreau să fac nicio referire, nu vreau să condamn pe nimeni. Nu este concluzia mea, ci a unor oameni deschiși la minte, a unor oameni „detașați”.

Este binecunoscut faptul că anumite chimicale, mai ales din fast-food, provoacă scăderea capacității de concentrare spre exemplu. Și conțin substanțe ce dau dependență. De aceea alimentația este principalul mod prin care putem fi subjugați. Asta și nevoia de reproducere, dar nu mă voi aventura deocamdată în acel subiect.

Scopul acestor fii ai lui Dumnezeu, ai acestor îngeri căzuți alias extratereștrii, alias Annunaki, alias reptilieni, indiferent cum vreți să-i numiți, este distrugerea creației. Ne distrug pe noi ca ființe umane, reducându-ne la același nivel cu bestiile, și distrug lumea în care trăim, folosindu-ne tot pe noi ca unelte.

Ne pierdem încetul cu încetul umanitatea, pierdem încetul cu încetul sensul vieții, pierdem capacitatea de a ne bucura de natură, devenim artificiali.

Pierdem sensul iubirii. Îl pierdem pe Hristos.

Acesta este marele „plan” al forțelor ce ne conduc din umbră.

Un gând despre “Fiii lui Dumnezeu și „pâinea noastră cea de toate zilele”

  1. Da, asa este. Se poate observa cu ochiul liber cat suntem de dezbinati. Cat de benefic ne-ar fi daca am trai in unitate si in dragoste. Familiile sunt risipite (si din cauza crizei… ) in cautarea de locuri de munca.
    Pe timpul vechiului regim, cu toata rautatea regimului comunist, exista mai multa valoare in vietile noastre. Existau mult mai mult profesori care isi faceau meseria cu multa daruire. Existau biserici in care oamenii formau o comunitate asemenea unei familii. Astazi exista un progres material, privind mancarea, imbracaminte si multe alte lucruri .., mai degraba nefolositoare decat folositoare (mai greu cu locuintele) dar acesta tehnologie, aceasta abundenta de emisiuni radio, tv, presa si o parte extrem de mare din internet, nu aduc beneficii reale vietii. Caci rup din educatia noastra si chiar pot spune ca avem o educatie mai superficiala, rup din relatiile interumane, aduc multa superficialitate in comunicare si cel mai mare rau este ca ne mananca timp pretios.
    Multumim pentru articol, trebuie sa tragem semnal de alarma si sa actionam impotriva acestei rele influente!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu